Inca din copilarie mi s-a explicat ca sunetul este un pierzator in lupta cu lumina. Este incet , mult prea incet…Un neputincios..”Uite, de-asta se vede fulgerul pe cer inaintea tunetului..pentru ca alearga mai repede decat el”…Fulgerul, combinatia aia picassoistica de culori, nuante , care ma speria dar ma amuza si fascina mereu…Genul de imagine la care pui mana la ochi…dar tii degetele intredeschise...sa mai zaresti o clipa de o asemenea amploare…
In schimb tunetele ma speriau cumplit. Nu mai era distractiv nimic cand auzeam un tunet de simteam ca se crapa blocul pe din-doua…
Mai tarziu am invatat ca linistea defapt nu exista…Desi stateam in patul meu, eu si perna mea, cu geamurile mele izolate fonic..cu usa mea izolata fonic…se auzea ticaitul ceasului…apoi imi auzeam inima…si alte zgomote, pe care cu cat incercam sa le ignor mai mult, cautand linistea cu atat mai mult le identificam…
Am inceput sa apreciez sunetele intr-un balcon de Bucuresti intr-o noapte uscata si calda incercand sa-mi aprind o tigara fara vreo bricheta in jur. Mereu m-au fascinat chibriturile..mirosul de sulf ca mirosul de sulf…dar sunetul...sunetul de chibrit aprins nu se compara cu niciun altul. Si nu chibriturile de calitatea, alea n-au farmec, ma refer la cele care se vand la duzina, cu 1 leu la orice magazin…alea mai proaste, care se aprind treptat, de la o portiune la alta..alea sunt taaari..si care apoi cu o zvacnire, se sting cu un sunet trist; in liniste totala urmeaza aprinsul tigarii…primul fum..da, primul fum se aude..si se aude bine, celelalte nu mai conteaza.In schimb sunetul de tigara stinsa ma intriga, ma stresteaza, ma intristeaza.. fascinatia se termina, fetita cu chibrituri more inghetata. A naibii tampita poveste..
Gandindu-ma care ar fi sunetul meu favorit m-am oprit la torsul de pisica – Mi se pare ca imi regleaza pulsul, ca imi educa tensiunea... si la un moment dat incep sa respir in ritmul torsului ei..mi se pare cel mai adanc si puternic sunet dintre toate...sunetul placerii pure...
